Yumeiho – efecte psihoterapeutice ale aplicarii terapiei

Yumeiho pentru noi Roxana Necula–  terapeut si instructor Yumeiho, gr. 5

 

Trei lucruri m-au fascinat ca terapeut Yumeiho:

– certa eficienta curativa asupra unei multitudini de afectiuni medicale, deseori greu tratabile prin alte metode
– capacitatea organismului de a raspunde generalizat la actiuni in zone-sursa ale dezechilibrelor
– relatia dintre remodelarea corpului si remodelarea mental-afectiva – adica modul in care s-a schimbat felul de a gandi, a reactiona si a lua decizii al pacientilor pe parcursul recuperarii propriului corp prin terapie.
Despre acest ultim aspect voi vorbi.

De-a lungul timpului, ca terapeut Yumeiho, am putut observa surpriza oamenilor fata in fata cu realitatea propriului corp.
La terapie vine de cele mai multe ori omul cu durerea lui. Aceea care a ajuns greu de suportat, sau care i s-a spus ca l-ar putea afecta grav pe viitor. Putini sunt aceia care vin pentru ca, prieteni fiind cu propriul corp, antrenandu-l sistematic, vor sa-l faca mai performant.
Surpriza intalnirii se traduce prin exclamatii si intrebari: “Dar acolo de ce ma doare? Si acolo? N-am simtit asta niciodata! Cate tipuri de durere pot fi!” Esti in fata unei intregi colectii de onomatopee decurgand din descoperirea unui teritoriu necunoscut… al propriei persoane.
Si-apoi… incepe un proces de autoexplorare si cunoastere si re-cunoastere.

Primul pas inspre vindecare este sa-ti (re)cunosti limitele, neputintele, imperfectiunile si sa te lasi remodelat.
De fapt a fi dispus sa te redefinesti in permanenta, adica a te lasa remodelat in permanenta (de Dumnezeu, de intamplarile vietii, de oamenii care iti ies in cale, de terapeut, de propriile suferinte, de provocari le care apar la tot pasul) este conditia dezvoltarii personale. Iesirea sistematica din zona de confort nu e usoara dar conduce catre performanta.

Asimetriile, dislocarile, contracturile, limitarile de miscare – toate sunt
– neputinte restante = incapacitatea de a intelege si asimila intamplari frustrante, dureroase care se traduc prin suferinta corporala
– neputinte piedica – date pentru a te impiedica sa continui sa mergi intr-o directie gresita
– neputinte provocari – care, aparand, te forteaza sa descoperi noi posibilitati si capacitati proprii de care nici nu stiai ca esti capabil. La urma urmei si diamantul se formeaza sub presiune. Enorma.
– neputinta pasului pe loc = pur si simplu refuzul de a inainta, de a face schimbari, de a actiona
– neputinte pentru rafinarea empatiei = date pentru a-l intelege pe cel de langa tine (satulul nu crede flamandului)

Neputinta corpului nu este usor acceptata pentru ca in general corpul este “purtat si folosit” si nu trait si integrat in totalitate in ceea ce numim “eu”, ci este perceput ca “cel care deserveste eul”, o unealta a vointei noastre. “De ce imi face una ca asta?” E o revolta impotriva propriului corp, in loc sa fie o comunicare, o intelegere si modelare continua.
Asta pentru ca , de obicei, corpul nostru este intr-o stare mai mica sau mai mare de necomunicare si necoordonare – partile intre ele insele si fata de constiinta proprie.

Cel mai mult constientizam ca facand parte din noi capul , pieptul, mainile, in general partea superioara a corpului in detrimentul celei inferioare, partea din fata in detrimentul celei din spate.

Schema corporala este si ea dezechilibrata. De ea depind modul in care omul isi percepe propriul corp, se misca, se orienteaza. Datorita unor asimetrii functionale sau structurale (deficiente, predispozitii de miscare) aceasta poate fi distorsionata. Adica omul sa aiba impresia ca se misca simetric, ca sta drept, dar sa nu fie chiar asa.

Si atunci, daca nici partile corpului nu ni le simtim si integram prea bine, cum poate fi vorba de intelegerea vorbirii corpului (semnalele dureroase transmise, disfunctionalitatile) si de repararea de la sine a problemelor, adica de regenerare?

Este cunoscut in psihologie fenomenul de “memorie musculara”- intamplarile aducatoare de suferinta, frustrarile nerezolvate, fricile etc intr-un cuvant emotiile negative “se depoziteaza” in corp.
Oamenii care au trait evenimente traumatice isi blocheaza amintirea acelor evenimente prin anumite contractii musculare. Efectele acestor amintiri blocate se pot vedea uneori in pozitia pe care o adopta persoana. Uneori nu exista semne vizibile din afara – amintirile sunt eliberate abia cand muschii in care s-au fixat se relaxeaza. Atunci persoana este coplesita de emotii foarte puternice (Peter Collet- Cartea gesturilor)

Si in acelasi fel: memoria articulara, osoasa, memoria organelor …

Nimic paranormal in asta. De fapt, sediul subconstientului nostru este unul foarte palpabil: propriul nostru corp… si abia asteapta sa fie constientizat!

Modalitatea de lucru in Yumeiho (prin actiuni asupra intregului corp) dezvolta sentimentul intregului  si redreseaza schema corporala.

Parti neconstientizate ale trupului reintra in atentie, miscari uitate si nefolosite sunt reinvatate.
Simetrizarea functionala si structurala (realizata in masura in care starea pacientului o permite) reposturarea si marirea posibilitatilor de miscare contribuie toate la schimbari deosebit de puternice in om, inclusiv schimbarea schemei corporale.

Creierul recladeste punti de comunicare cu partile ignorate, omul incepe sa ia contact cu el insusi intr-o maniera de o complexitate marita.
Reevalueaza calitatea relatiilor cu partile corpului, constientizeaza problemele mai putin vizibile, cele care se dezvoltau “in subteran”, pe tacute.

Noile posibilitati de miscare duc la constientizarea posibilitatilor de actiune – acum mult mai multe.
Apare o schimbare in felul de a gandi, in psihismul omului.
Odata ce ai vazut ca relatia cu propriul tau corp e alta, toate relatiile vor incepe sa fie reevaluate si schimbate
– Pozitia fata de tine insuti
– Relatiile cu cei din jur (relatiile familiale, prietenesti, profesionale etc. regandite)
– Relatiile cu profesia, visele, aspiratiile, idealurile tale
– Relatia cu Dumnezeu

Reactii ale pacientilor (cazuri):

1. S.C (femeie, 40 ani, psiholog), operatie pentru displazie de sold la 11 ani, fara recuperare medicala dupa interventie, membrul stang ramane cu musculatura atrofiata si cu o diferenta aparenta de lungime de 4,5 cm.

Dupa 3 saptamani de terapie, diferenta de lungime a membrelor inferioare ajunge la 4 mm. Continua sa vina la terapie, dupa 1 an recuperarea este evidenta, musculatura se normalizeaza ca tonus, amplitudinea miscarii in articulatia coxofemurala este normalizata (in limita posibilitatilor impuse de deformarea osoasa a bazinului).

Intre timp, impacarea cu propriul corp si recuperarea piciorului duc la schimbarea modului de perceptie al propriei persoane si a celor din jur. Increderea in sine, topirea revoltei fata de Dumnezeu merg mana in mana cu inflorirea personala. Se desprinde din relatii stagnante, incepe sa-si remodeleze viata cu o bucurie si incredere iesite din comun care se oglindesc in rezultatele profesionale.

2. R.B (35 ani, stomatolog), redresarea cifozei : “pe masura ce devin mai drept imi dau seama ca gandesc altfel: nu mai vreau sa fiu sef, vreau sa fiu lider. Observ femeile frumoase din jurul meu, dar am inceput sa fiu mai atent la frumusetea si calitatile celei de langa mine si le pretuiesc mai mult decat inainte.”

3. C.B (femeie, 38 ani, terapeut) Deblocarea articulatiilor coxofemurale: mersul inainte, iesirea din cercul vicios al unei relatii nepotrivite. Descarcari emotionale deosebit de puternice, plans, apoi regandirea situatiei.

4. L.B (femeie, 27 ani) Nu putea ramane insarcinata. Articulatiile coxofemurale erau blocate, neputand fi manipulate. Deblocarea articulatiilor coxofemurale dupa 6 luni de terapie a fost concomitenta cu refacerea legaturii cu traditia si religia propriului popor (botez la varsta matura) si aparitia copilului mult-dorit.

5. I.I (femeie, 40 ani) Decontractarea umerilor : de fiecare data cand lucram pe zona dureroasa a trapezului superior ii venea in minte fostul sot, pe care nu-l iertase. Ramasese furioasa pe el pentru ca plecase. La un moment dat l-a cautat si au vorbit. Nu s-au impacat, dar iertarea si impacarea cu situatia a facut sa dispara contracturile cronice atat de dureroase.

6. M.N. (femeie, 38 ani, instructor) Lombalgie cronica. In timpul terapiei in zona lombara observa durerile si sentimentele declansate: de furie, de revolta si de neputinta, avand legatura cu o situatie conflictuala relationala. Pe langa evenimentele din trecutul apropiat care declansasera contracturile dureroase, incep sa vina in memorie scene uitate, din copilarie: certurile dintre parinti, urmate de taceri lungi, tensionate. Taceri agresive intre cei doi parinti, la care un copil nu stie cum sa reactioneze, este neputincios, nu le intelege si-l sfarma interior. Adult, intelege abia acum de unde se trag spaima si panica pe care le traieste in situatii mai mult sau mai putin conflictuale, cand se lasa tacerea. Chiar si pauza dintr-o conversatie, momentul cand se epuizeaza un subiect, naste uneori sentimentul de insecuritate si imposibilitatea de a reactiona firesc, aducand in discutie un alt subiect. Intelege acum de unde ii vin frica de a vorbi oamenilor…. Si lasa durerea sa doara, sa planga si sa-si spuna povestea,  sa treaca. Concluzia: “deci teama pe care o am nu-i a mea, e indusa de experientele de atunci… si se poate trata, pentru ca acum stiu de unde vine”.

Si exemplele pot continua, fiecare pacient avand povestea lui proprie, experientele inscrise in trupul lui. Mintea invata si uita, carnea traieste si nu uita. Fiecare experienta ne modeleaza: creste frumusetea din noi sau o intarzie, intr-o asteptare ce-si cere drepturile, pentru ca viata sa inceapa sa curga intr-o crestere fireasca.

Terapia Yumeiho remodeleaza arhitectura corpului, indreapta ceea ce poate fi indreptat, simetrizeaza functional si normalizeaza astfel procesele fiziologice. Si nu numai. Este, intr-adevar, o terapie pentru corp, minte si suflet.

Roxana Necula, terapeut si instructor Yumeiho, gradul 5

Leave a Reply

Your email address will not be published.

 

Yumeiho. Hand made therapy!