In cautarea tehnicii perfecte

O asemănare între terapeutică și alte arte japoneze am văzut de multe ori. E acelasi spirit în spatele lor. Asa a fost și când am vizitat castelul din Hiroshima, acum muzeu al samurailor, și am vazut cum se ajungea de la minereu la vestita katana. Atata tehnică și artă impreună, ca în final să obții obiectul perfect!

Și noi, terapeuții, suntem în cautarea tehnicii perfecte și de multe ori am primit întrebarea „care terapeut e mai bun?”, referitoare la tehnică. Dar nu tehnica e cea care aduce marile diferențe, pentru că, după un timp de practică, ea se perfecționează de la sine.
Dincolo de tehnica e omul-terapeut și de aceea nu vor fi doi terapeuți la fel. Vor conta două lucruri: studiile (cunoașterea corpului, cu mecanismele lui) și calitatea umană a terapeutului.
Alături de tehnica perfectă și de cunoaștere, trăirea terapeutului e la fel de importantă și va influența în egală măsură rezultatul muncii sale.
Trăirea rotunjeste munca mâinilor.
“Cu sufletul in palme” nu e o sintagmă siropoasă, ci o realitate cu mai multe posibile rezultate: depinde de suflet.
Și aici intră în poveste săbiile și artele marțiale :).

Atunci când vorbim de intervenții pe corp (terapeutice sau distrugatoare) și despre săbii (ca obiecte care pot restabili ordinea sau aduce haosul și moartea), lucrurile nu sunt chiar atât de diferite.
La un moment dat, am avut un cursant Yumeiho care era instructor de Ninjutsu și care a remarcat, atunci când lucram terapeutic, că foloseam aceleași puncte cu cele pe care le foloseau cei din Ninjutsu, dar, uimitor, rezultatele erau cu totul altele (în Ninjutsu fiecare tehnică este descrisă așa: faci așa și Uke moare!). Sigur ca da, pentru că avem un singur corp, iar sănătatea și vitalitatea pot fi influențate tot în aceleași locuri. Ca să afectezi un nerv sau să îi eliberezi traseul lucrezi pe aceeasi zonă, doar că diferit….
Așa ca m-am bucurat foarte mult când am găsit o legendă despre doi mari fierari făuritori de sabii, pentru că întotdeauna o legendă spune infinit mai mult decât o parere sau decât o explicație.
În cartea “Bushido, sufletul Japoniei” a lui Nitobe Inazo (1899), sabia este numită “sufletul samuraiului”. Nitobe spune despre făuritorii de săbii: “Fierarul nu e doar un artizan obișnuit, ci un artist inspirat, iar atelierul său un sanctuar. În fiecare zi, munca lui începe cu rugaciune și purificare, deoarece sufletul și spiritul său se impregnează în sabie în timpul prelucrării oțelului. Fiecare acțiune din timpul fabricării sabiei este un act religios nu de mică importanță.”
Legenda este despre Masamune Gorō (sec. 13-14) și Muramasa Sengo (sec. 16), considerați a fi cei mai mari maeștri ai făuririi săbiilor. Povestea îi pune împreună, metaforic, spunând despre Muramasa că îi era ucenic lui Masamune, deși acest lucru nu este o realitate istorica, acesta trăind cu cateva secole după Masamune.
Muramasa a fost descris ca fiind complet nebun și înclinat spre violență. Asadar se credea că aceste calități distructive s-au transmis de la meșter la săbiile pe care le-a faurit. Săbiile apoi au influențat caracterul și soarta purtătorilor lor, transformându-i în luptători sângeroși și nemiloși, dornici de a aduce moartea, exact ca și Muramasa însuși. Se spune de asemeni că posesorii acestor săbii nu au murit niciunul de moarte bună.
Despre săbiile lui Masamune, care era și preot, se spune exact opusul: că erau aducatoare de pace și că purtătorii lor au fost protejați în lupte.
Legenda spune că Muramasa l-a provocat pe Masamune la o întrecere de făurit săbii, pentru a decide care dintre cei doi era cel mai bun fierar din țară. După ce săbiile au fost terminate, amândouă au fost puse în râu, cu tăișul înspre curentul apei. Sabia lui Muramasa tăia tot ceea ce trecea prin dreptul ei: pești, frunze, chiar și aerul îl despica în două. Iar sabia lui Masamune nu a reușit să despice nimic.
Cu toate acestea, învingător a fost declarat Masamune, deoarece sabia lui Muramasa era însetată de sange și tăia totul, fără discriminare, în timp ce sabia lui Masamune nu tăia și nu omora fără să fie nevoie.
Și în terapie, prea des suntem demonstrativi, sau doar executăm tehnica în timp ce gandul e cine stie pe unde, numai la lucru nu.
Uneori e nevoie de acțiuni mai puternice, alteori foarte blânde. Dar tot timpul de prezență, întelegere și grijă, și mai ales de a purta în suflet viziunea vindecată a omului.
Zice tot un samurai, Yamaoka Tesshu: “Dacă mintea ta nu este proiectată în mâinile tale, chiar și o mie de tehnici nu vor fi de folos”.

Roxana Necula, 5 DAN Yumeiho